Orbiți de întunericul dragostei noastre,
Din care izvorăște durerea dulce,
Unde cadavrul unei amintiri
Zace pe cavoul altei amintiri
De mult îngropate.
Iar statuia mută mă privește cu ochi reci
Și-mi spune că mă iubește.
Fantoma care se plimba mai înainte prin fața mea
S-a oprit.
Cântă la pianul încărcat cu suferințe putrezite,
Împrăștiate pe clapele sale ruginite...
Ai muri pentru dragoste în noaptea aceasta?
Pentru că aceasta ne e ultima scăpare.
Alătură-te mie în moarte pentru că plec
Din această viață.
Nu mai am sentimente de încercat,
Am simțit tot ce putea simți un muritor,
Nerăbdător să guste din soarta crudă
Care nu merită să fie trăită.
Te aștept... la răsărit voi pleca însă cu sau fără tine.