Comoditatea mă calcă la dungă
ca pe o cămașă
cu fierul de călcat
al lenei
mă țintuiește
de insectarul patului
sufletul înăbușit
de inerție și inactivitate
și-a scos afară corpul
pe care aerul clonat cu fum de țigară
s-a depus ca o mâzgă
ziua s-a îmbrăcat
în haina vântului
din lumină a făcut o umbrelă
care s-o apere de ploaie
m-am dus în parc
m-am întâlnit cu un copil
ce avea un picior de lemn
strângea frunze uscate
ca să-și acopere copilăria mutilată
cuprins de milă
m-am rugat de îngerul personal
să facă un miracol
și să-i redea piciorul pierdut
mi-a spus că minunile sunt interzise pe pământ
am cerut un pașaport pentru transcendent
mi-a răspuns că trebuie să-și consulte șefii
mai departe
am văzut un bătrân
ce aduna pietre rotunde
pe care să-și lipească anii
cu degetele descărnate
se scărpina în creier
apuca gândurile în stare de putrefacție
și le arunca pe alee
în ochii amorfi
bătrânețea se juca cu întunericul.

Ochii au fotografiat
un colț de realitate tragică
sufletul impresionat
și-a trimis corpul acasă
în cameră
mă aștepta râzând
canapeaua
ca o femeie fidelă
din burete și postav
“ți-am pregătit
o farfurie plină cu cărți
să mănânci pe săturate”
- mi-a zis
privindu-mă galeș.