Ramânem în urmă.
Tu urmăreai rățușca plutind
pe apa curată.
Nu știam în care puf al ei
te-ai oprit,
pe care târziu vârtej al apei
ți-ai amintit toamna,
sau pescărușii
,
sau eu cu pălăria neagră,
înotând până la confesiune.

Nu m-aș îndragosti la prima
confesiune,
indiferent a cui.

Pe același vârtej,
cel mai târziu,
al apei ,
transpari linii petrecute,
cercuri luate înăuntru,
diagrame jucate.

Pe același puf
dacă m-aș articula,
într-o singură mișcare
,
mai frumoasă decât lumea,
decât valurile
pe care ni le amintim,
mai plină decât sunetul


- te învăluie apa,
soarele poli, scurs galben
peste tot.

Rămânem în urmă,
până tragem barca.
Lucim cu grijă cizmele
pe puntea veche.

Te-nvăluie lumea de la mal,
strălucitoare ca o scoică
în care s-asculți
încet.