Se întâmpla în acea primăvară,
Poetul știa să respire flămând,
Umbla desculț prin viața de afară
Precum umbla în lumea lui din gând

Ce-avea să îl preschimbe în cuvinte
Spre fostul ori spre viitorul rai
Rotind pământu-ntreg în cerc de cvinte
Ca pe-o cireașă coaptă-n luna mai

Pe-un ciot de vreme grea și inegală,
O scenă albă fără nici un mal,
Dar tristă, ca o urmă de răscoală
Sculptată într-o lacrimă de cal…

Se întâmpla în acea primăvară,
Cu trenuri gri mărșăluind prin gări,
Poetul însuși devenind o scară
Cu brațe și călcâi de lumânări.