Departe lacrimi tulburi de foc;
Și curg pe pământul uitat.
Unde nici floare, nici pom, nici omăt
Din cer nu s-a dat.

Și soarele arde albastrul,
Cerul suspină spre vastul,
Pămîntul...e surd.

Și tot e la fel , mort!
Doar cerul suspină, soarele arde.
Și marele întreg e viu!
Și micul nimic este mort.

Din zarea senină,
Pe-ntinsele stele,
Ea lunecă alene.
Din ceruri grăbită purcede
Cade...și se sfărâmă.

Aspru sărut al morții,
Și toate se trezesc.
Oare?

Ea pleacă...
Și razele zeului evoluează
Spre abstractul solipsism,
Și curg, Și curg...!