Vremea trece
ca o hoardă pustiitoare
lăsând în urmă
amintiri,doruri, speranțe neîmplinite...
De ce nu vii sa ma îmbrțișezi iubite
acum,
când inima mea ca o floare
tremură speriată de umbrele nesfârșite
ce stau la pândă sub clipele înșelătoare
și ascund tăcute
întinderi de nisipuri mișcătoare?
Vremea trece galopând nebună
peste pajiștea iubirii noastre;
doar ecoul regretelor mai răsună
îmbrățișând lumina ce vine de la astre...
Þi-am împletit din doruri cunună,
am pus vise fragede în glastră
și am furat o scânteie de la Lună
să aprind cu ea candela
așezată pentru tine la fereastră,
dar tu nu auzi strigătul sufletului meu
purtat de vânturi și nori peste zare
și nu vezi cum agățată de curcubeu
speranța mea se stinge încet, ucisă de așteptare.