cum fânul invadase grădinile, spațiul dintre cămine și amenința din vârfuri chiar și trotuarele
se înmulțiseră pe nesimțite tăietorii.
cu această vagă primejdie în minte
mesele noastre începuseră să se umezească și să prindă mucegai
scoarțe subtile și parfum răcoros de apă.
În vremea primejdiei tastele aveau spinări de sub care se ițeau fără greș piciorușe
iar sub piciorușe fețele noastre moi și vălurite
uitându-se la noi ca într-o apă.
Plăpumile se făceau lungi-lungi
deși scurtimea noastră se strecura în glume de sesiune
ori se revărsa abrupt în zicale. În căni se răsuceau plante acvatice
cofeinizate,
mirosea a zmeură și a tutun.
Iar când ploile au încetat și tăietorii și-au prăvălit singuri avântul,
ne-am întors în cămășile transpirate printre mașini de lux
făcând piruete complicate vânând omuleți verzi duhnind de publicitate
cu ochii la someșul verde și nu foarte adânc.