o vedenie ?
paradoxal
extrem de sclipitor
luciul oglinzii mă
întoarce-n mine
și mă poartă lin
ca visul
las cortina pleoapelor
să-mi odihnească gândul
cu tine
păstrând
doar amintirea gustului de pâine
și nările gâdilate de spice arcuite peste frunte
ca o sărbătoare păgână
uitată
m-ai iubit în lan
sălbăticiune
ca într-o mare unduită
bancuri de spice
vuiau

rădăcinile se-mpleteau pe coapse - ca una
iar cerul ne învelea
aruncând ocheade
prin spuma norilor,
macii roșeau
ofrandă
dăruind
petale pe sâni goi
ca un sărut...
de-aș fi știut
cât mă iubește spicul
norul
și rabdă biet-pământul

m-aș fi născut demult

P.S
"Inutile sunt visele când sunt descusute la ambele capete, inutile sunt oglinzile când reflectă sufletul convex ca pe o groapă cu gura căscată"