îmbîrligată-i vița și parșivă lumea
mi-i sufletul un labirint
sînt vechi prăpăstii
piscuri ce mă chiamă
trăiesc în adevăruri și mă mint

o rană e prezentul
cicatrici trecutul
și viitorul e imprevizibil
mușc lacrima luminii să mă mîntui
să rîd aș vrea și-i imposibil

ard clipele pe rugul nestatornic
și răcnetele nu se-aud
e vremea fumegîndă și mă doare
și-aș vrea să fiu....
de ce nu sînt

pigmeii-s uriași rîzînd sardonic
e mîzga lipicioasă diamant
de ce am creier
să ma chinui
să văd că totu-i un hahat

de ce sînt trist și-mi crapă gîndul
ca pielea porcului pîrlit
cine e vinovat
de ce nu e pedeapsa
cu moarea pentru parvenit