Cel mai frumos poem

e zâmbetul tău vibrând argintiu
în scoicile încătușate
de nesfârșita lumină a mareelor

e zenitul ochilor tăi căzut pradă amurgului
care învie penele smulse ale îngerilor
și se revarsă violet magnolii

e arsura secundelor din atingerea ta
cenușa risipită în turlele bisericilor
în care clopotele nu mai bat decât miezul nopții

sunt mugurii de vise ce rodesc chemarea ta
răzvrătită sub săgețile vânătorilor de zimbri
ce ard îngenuncheați mesteceni

e alizeul sărat al aromelor tale ce mângâie ploile
aprinse de izvoare și fac pariu cu noaptea
că doar ele îmbată stelele în care mă învălui