de sub pernă
până pe malurile apei firul de sârmă pe care evoluez
nici o altă cale
nici o cale mai adâncă
orașul putrezește ca un vis de prea multe nopți
libații vălurite ridică praful timpului

nesăbuințele
oricare
măsluiesc pagini din cartea de pe masă

între lavabo și ferestră
stă uimirea
mănâncă struguri

întind firul de sârmă
deschid umbrela roșie