Șapte mări trecuse
cu inima ei frământând-o
în mâini,

albatroși străbăteau nestingheriți
vămi interzise,

îi vorbea
despre țărmurile lui străvezii,
ea asculta mereu
cu ochii plini
de sânge.

Rămase doar cântecul ei
când dimineața-mpărțea
frânturi de bucurii
la întâmplare prin lume:

cu iubire și teamă
bându-ți sărutul
stau în pânzele tale
și-atât.