Am o floare în grădină
Dar îi trebuie lumină.
Soarele nu o ajunge,
Stă în umbră și tot plânge.

E suavă și e mică,
Bate vântul și mi-e frică.
Poate-o rupe, poate-o strică,
De la pământ o ridică.

Și o duce-n altă parte,
Rămân cu vise deșarte,
Floarea sufletu-mi alină
E frumoaă și divină.

Vreau acum să o ajut
Mă aplec, îi dau sărut,
Floarea galbenă roșește,
Vântul tare se oprește.

Ea tresare, se îndreaptă,
Și-mi spune ușor în șoaptă:
"Nu-mi trebuie mândru` soare
Doar o dulce alinare.

Chiar dacă ești un moșneag,
Te iubesc și îmi ești drag.
Tu îmi faci ziua senină
Din ochii tăi iau lumină.