Îmi umplu mâinele cu vise,
iar sufletu-i veșnic hoinar
iluziile-s culmi neatinse,
când zborul este în zadar.

Am pus fiecarui vis aripi
și l-am îndemnat să zboare,
să se ia la întrecere cu fluturi
să prindă gănduri călătoare.

Să intre printre nori încărcați
cu ceață și cu lacrimi ude,
să soarbă roua de pe brazi
s-o dea ramurilor plăpânde.

Să-ntorcă clepsidre cu speranțe
ce-au fost uitate-n depărtări,
iar din iluzii sfărâmate
să întruchipeze alte zări

Am pus aripi viselor să zboare,
spre cerul încărcat de albastru,
gândurilor să le dea candoare
și iubire, sufletelor noastre.