Când Te cobori în sumbra sărbătoare
și peșteri sacre se deschid, mai sper,
să-mi tulburi apa tâmplelor, în care
mă descompun diform într-un ungher,
ferind răspunsul fără întrebare
de slutul adevăr urzit în cer,
cu piatra rugăciunilor sumare
la clipa când ofrande Îti ofer
și răsplătești sfioasa așteptare
născând în zori lumini ce nu mai pier
deasupra închisorii de uitare
în care sunt de-a pururi prizonier.
Avântul spulberat îl regăsesc
când, îngânat de psalmii, iar hulesc.