în Þara Blajinilor nu există frică de noapte nici noapte
deseori moartea vine în somn îmi sărută mâinile rând pe rând
fiecare deget fiecare falangă
fiecare urmă de viu din nervurile pielii

am visat apă mare peste ea o creangă înflorită luuuungă până la celălalt mal
adia vântul i se risipeau florile cum s-ar risipi fluturii scuturați dintr-un voal

nu pot lua pe nimeni cu mine sunt copila lui Set
mi-ajunge doar o coajă de gând
aruncată în valuri
atunci mă aplec peste sorbul pământului și-ți zâmbesc
iată departe se topește lumina din streașina muntelui
desfă clipa în două fă-o căuș du-o la gură cum sânul matern

prinde-mă
când alunec spre tine