ca o vîrstă cu păr sur
toamna-și poartă-n frunza arsă
vechi păcate
amintiri
scuturate-n vînt pe drum
să pară
ca o doamnă sfîntă fără de cusur

eu îi calc pe amintiri
și din foșnetul uitării
calda rouă din priviri
estompează
trista rază
lărgind farmecu-nserării

mă prefac a nu pricepe
spasmul gîndului rebel
și mă țuguiesc în buze
[sărutări acuma spuze]
încercînd o uvertură
jalnică fluierătură
de tembel

rătăcesc prin parc asemeni
unui cîine vagabond
tont
amișunînd frunzare
să găsesc suspinul tău
de-astă vară
din fugara sărutare