Am obosit!
Mă dor cuvintele din sânge.
Cu talpa gândului rănită
Îmi calc pe-o inimă zdrobită,
Ce miezul moale-ncet și-l frânge.
Am obosit!

De-atâtea frunze spulberate,
Mă dor copacii mai amar,
Pierduți pe-al nopților hotar
La îngânări de zi cu noapte.
Am obosit!

'-Odihnește!', mă-ndeamn-o stâncă.
'-Îngheață!', îmi strigă și un râu,
'-Și uită!', îmi spun-un bob de grâu,
'-Ai obosit,...și-i apa-adâncă.'
Am obosit!