Și când bătrânul scutură arcușul
În lacrimi pleacă norii peste toate
Fierbând lungimi de sunet înnodate,
Spre soare, să-mi găsesc suișul…

În colt de mahala sub un balcon,
Cerând doar trecătorilor palate -
Ei capetele scuturând îndoliate,
Pierdute lacrimi, în batrânul gol…

Și cand o coarda mai tresare
Vibrează rezonând interiorul
Scâncesc și pietrelor izvorul
Cuprinsi de păsări și de zare…
Și cântecul e-atat de dulce
În șoaptele ce-i sunt sfârșite
Tot fremătând, nemarginite,
În sufletu-mi torid se scurge…

Și când batranul nu mai cântă
Ce liniste în desfatatul colt de lume!
Pereții, ce odată aveau nume,
Se sting pe rând în noaptea mută…