într-o noapte mi-au tăiat magnolia din fața porții
era primăvară și florile nenăscute
au început să-mi bată în geam
precum fantomele ivite dintr-o amforă de baldessarini
dimineața m-am apropiat
de trunchiul retezat să-i număr cearcănele
și am văzut cum rădăcinile
copacului smuls se atașară de casă
îmbrațișând-o din ce în ce mai tare încât
într-o altă noapte am simțit
cum o smulge din locul ei
și merge poticnindu-se a naștere

mă visam într-un cuib aproape de inima ta
ce încălzea în ouă traslucide petale scâncind

ești singurul copac ce rodește la nouă luni
îngăimam în somn

trezirea a fost cruntă

timpul a început să se împartă
în zile pe care le arunci ca o piatră în râu
și zile cu miezul alb de pâine
din care hrănești păsările
nopțile deveniseră scoici care presară diminețile cu gânduri negre
începusem să mă sălbăticesc
urmăream doar păsările ce-mi aduceau în cioc semințe de pretutindeni
scotocind templele unde fusese ascuns lemnul meu

nu mă pot ierta încă

și nu înțeleg cum în dimineața aceea
nu am auzit scrâșnetul fierăstrăului cel lung
rechin cu două șiruri de dinți ce mușcă din etrave

într-o seară m-am așezat
pe trunchiul mutilat ca într-un sarcofag
și un zeu prieten m-a legat la ochi
spunându-mi povestea

tu vuiai înlăuntru ca marea
te-am pipăit
aveai coaja uscată precum oul din care puiul a zburat
atunci mi s-a făcut dor și mi-am îmbrățișat soarele