e ca și cum ți-ar rămâne un picior suspendat în aer
o fărâmă din tine uitată în nemișcare
în starea aceea primară când totul tace
când existența uită să mai existe
când zeii se pierd undeva prin reclamele cuibărite în burta hapsână a televizorului
acea matrice care ne absoarbe spațiile învinse ale gândirii
e ca și cum aș fi uitat să mai mângâi aerul din preajma ta
rătăcit între iluzie și extensia realității
acolo unde privirea ne rămâne hăituită de culorile stridente și lungi
e ca și cum ziua rămâne agățată în noi
ca un refuz al plecării