Pe-un colț de umbră, într-o odaie-ngustă
Cu abajururi frânte, cu legănări ușoare
Un toc ce se căznește să-nece în lacustră
În valuri șerpuinde cuvinte de demult

Doi ochi căprui, nevolnici, mai scapără-n genune
Și umeziți în colțuri ițesc povețe stranii
În minte calcă brazde ce scârțâie ca brume
Tăcerea ce se lasă pe frunze și pe danii

Cu regăsire mută, cu gura podidită
Ce parca-l mușcă plânsul la fiecare Nu
La fiece strofă din fapta amintită
I se revarsă calmă din dalbe sihăstrii

A fost acea-mbiere pe care doar salcâmii
Ce scutură-n văzduhuri din hramul lor cel sfânt
Îl simți în adiere, suav îl vrei, să-l guști
Să-l ai în desfătare, ce tandru legământ!