Vălurind
pe prispa serii
anii cad în șir,
precar.
Iau pe limbă
gust de sare
domolită prin cuibar,
mă răpun, zi după zi,
într-un fum gros de ursită,
ying și yang
îmbrățișat
pe corola veștejită
de copac.
Strâng inelele-i în preajmă,
chipul lung mi-l tot ascut,
să-l împiedic să mai ceară
de prin urmă
un sărut.
Ștergi cu palma
fila noastră
ce-o-nchegasem într-o iarnă,
cerbii
din lasou își lasă
puii fragezi să ne piardă.