Dumnezeule, te-ai deghizat în Manole,
Ca să mă momești ca eu să fiu o Ană,
Am venit la biserica harului primit,
Și m-am trezit zidit într-o rană.

Știu, nu sunt leacuri pentru rana aceasta,
Ci doar cuțite de răsucit în ea,
În mine cineva răsucește permanent cuțitul,
Nici mort, dar nici viu, nu mă vrea.

De bună voie și de nimeni silit,
Sub coaja Anei îmi crește altă Ană,
Tu poți să redevi Dumnezeu, dacă vrei,
Neluându-ți șindrilele-n seamă.

Eu îmi revendic, în schimb, un zid de cuvinte
Și mă badijonez cu ele-n secret,
Din metaforă îmi fac pântec de start,
Și tot în metaforă mă-ngrop, ca poet.

Am versuri încrucișate peste piept
Și versuri împerecheate peste frunte,
Pune-mi o cruce pe vârful fiecărui poem
Și moartea trece-mi-o la amănunte.