alunecă iarna - iar și din nou același cuvânt
cu frunze călite de frig și presărate cu pământ
ce scapă de ger sub un rug negru de vânt
și zboară și zboară și lasă în zi o picătură de ceară
cu margini de lume cu margini de ape
cu vise de alb și aripi înalte
tăcerea-i prea largă și flutură șchiop

hai să împingem spre noi zarea
să stăm tăcuți mai departe și să încearcăm să înoatăm
prin lanuri de viscol și mere prea coapte
să mângâiem stânci
până când iarna va adormi, albindu-și privirea în noi