Pe-o cărare merg în crâng
Să-mi găsesc un loc să plâng.
Dorul mi-a plecat hai-hui,
M-a lăsat al nimănui...

Știu că drumul este lung,
Vreau din urmă să-l ajung,
Sunt slăbit, fără putere,
În trup jalnică durere!

Mă așez sub un stejar,
În mine tristețea-i jar.
Din ochi lacrimi se preling
Dar degeaba, tot nu-l sting.

Mă târăsc cu greu sub nuc,
Dorul îndărăt s-aduc.
Stau pe cojile de nucă,
Vânt, jelitul meu să ducă.

Vântul strigă dar tu dormi,
Nu-l auzi de mândrii pomi.
Vântul bate ca turbat,
Tu nu vii că ești speriat.

Din tufiș o păsărică
Mi-a șoptit:-Ești rândunică!
Þi-ai făcut cuib de pribeag,
Într-o scorbură de fag.

-Ești nebun, te-ai haiducit?
Bântui codrul pustiit.
Tu nu vrei să înțelegi
Că suntem de-acum moșnegi?

Hai să mergem în zăvoi,
Să dăm timpul înapoi.
Amintiri râu vin, se scurg
Sub o salcie-n amurg...