Nu sunt cuvinte ce-ar putea descrie
Cum e să cazi, naiv, din Tour Eiffel
Pe-acest pământ în formă de inel
Și să te zbați, ca pasărea în vrie,

Făcându-ți idealuri fel de fel,
Să le transpui în cărți de poezie.
De mi s-ar da înțelepciunea mie,
Din ea aș face pavăză și țel

Femeilor cu duhuri mai sărace
Și mâinile întinse larg spre cer,
Tot implorând norocul efemer
Să le surâdă iar. “Veniți încoace”,

Le zise tandru maître-inginer:
“Să vă predau sonetul! Cum vă place?”