Răpus de-o ură pământească,
Eu tac și-un vers vestit îngân,
Și nu-nțeleg de ce ești tu păgân
Și unde este forța cea cerească...

Închis în mine meditez zâmbind
Și mă amuză vanitatea ce-o păstrează
Și ca și muza ce la ora asta-i trează
Absolutu-n noapte să-l ating eu tind...

Și totul se rezumă la plăcere
Și sunt ghidat de-un libido ascuns
De o ideie prea mareață sunt pătruns
Dar toate astea le spun în tăcere...

Și zile trec și alte vin,
Banală ironie-a unui meșter
Poate a vrut o sabie s-avem în creștet
Poate a vrut mândri să fim de-acest suspin.