Biserica e, până sus, cladită,
Iar înăuntrul ei stă, gol, altarul,
Icoana asteptată e ca darul,
Urmând, cu drag, să fie zămislită.

Și preotul e-n naos, cu speranța
Că întrupata'n ramă, adorata,
Va fi, din rugă să coboare, gata
Și să închidă cu dorința, clanța.

Sunt zâmbete de îngeri pe fundaluri,
Ce o așteaptă vie și întreagă,
Să fie, pentru-o clipă, cea mai dragă
Și-apoi s'aleagă între piedestaluri.

Și piatra să-i rămână, ca o floare
În palma ce-a iubit, și gura dulce
Să tacă și în ea, în veci, să culce
O fulgerare ca un strop de soare.