această frică e doar un clown dolofan
într-o mulțime de copii mascați
învățând verbe neregulate
cât să simtă în inimă
o zi de luni ascuțită pe sub arcade
nu are cum să dureze prea mult
iar noi rămânem aceeași balustradă netedă
ce ne împiedică să cădem din cer
lustruiți de câte o boală vrednică
de dispreț această frică e
cupa din care am mușcat
lemnul dulce
mai devreme decât orice ispită
judecându-mă
ca tatăl meu să nu trebuiască să se ascundă
niciodată în cetate
alerg ca un hăitaș umbra tatei
la răscruce sângerez
o răsucesc între coastele celuilalt
până la împăcare
așa trăim toți pe aici
sprijiniți în câte o tuse
fără căpătâi