Copile drag ce-adânc în inimă ai fost rănit,
Ridică-ți ochii negri către infinit,
Și nu lăsa durerea, trupul să-ți străpungă,
Și lasă doar speranța să atingă
Un suflet chinuit.

Copile drag, pustia inimă îți plânge chinul,
Tot mai adânc și mai adânc pătrunde spinul,
Și tot mai pal apare mândrul soare,
Iar marea-și varsă lacrimile-amare
Plângând destinul.

Copile drag, nu te lăsa cuprins de chin și jale,
Și nu-ți lăsa sufletul, pradă ghiarei sale.
Aruncă negrul voal și-nlătură amarul,
Și lasă-acum zefirul să caute hotarul
Viselor tale.