Doldora de suflete autobuze poticnite
Tocmindu-se cu gesturile șoferului
Care frânează anapoda, papă semințe,
Scuipă,
Ne rânduiește ca pe niște cartofi
Într-un sac fără fund
Cei ce coboară sunt frenetic aplaudați,
Mama și copilul gânguresc la geam
Cu tot ce are controlorul pătrunde,
Ne vorbește la obiect
Tu rămâi, tu cobori, altul la rând,
O raza incoerentă de lumina
Înviorează
Sudoarea frunții și-a brațului moleșit.
Prin geamul aburit abia se mai vede
Lumea de-afară
Nici acolo nu e viața ușoară - îmi spun,
Atât de intens să gândești încât să nu vezi
Îmbulzeala haotică,
Să nu te crezi doamne ferește în acest autobuz
Să-i deschizi sufletului tot mai
Chemătoare ferestre
Să-l faci fericit, să-l împestrițezi cu vise chagall
Cai, pereți verzi, peste putință !