Doar scârțâitul șinelor se mai aude
Sub ploaia prăbușită pe-acest geam,
Ochii albaștrii și râsul zglobiu
Înconjoară surâsul bătranei, pustiu..

Obrajii-i sunt roșii, la fel și bujorii
Ce-i ține în palmele moi,
Privirea-i e tristă, fară pereche,
Părul nins e de-atâtea ploi.

Copila de lângă o strigă: Bunico!
Bunica-i e însă pierdută,
Primul sărut, prima trăire
Imagini cuvinte dar tot amintire..

Ochii-i bătrani albaștrii renasc..
Lăsați moștenire copilei,
Picură-n lacrimi un dor nefiresc,
Bujorii din palme pălesc...

Căci vine din cel mai trist loc,
Unde,al ei soț, tăcut se odihnește..
Prin mii de leghe de vis și de foc
Încă pe ea o privește.

Pe buza uscată de vreme
Revarsă bătrana cuvinte blajine
Ochii gălbui copila-i imbracă
Neștiind..cu suflet de viață.