Glasuri și priviri, obosite trec strada,
Nu se asigură, nu se opresc la stop,
Se pierd pe dungi albe, albe ca zăpada,
Fără șapte pitici, fără strop de noroc…


Pașii mi-i numără, pe rând, asfaltul,
Gândurile se transformă în zebre…
Mi le calcă grăbit, unul sau altul,
Apoi fug rătăcind prin tenebre…


Ochii mi-i arunc din nou pe la stopuri,
Mă opresc privind uimit pe la semne,
Cum se schimbă trotuarele-n blocuri
Iar întunericul se preschimbă-n lanterne.