ecoul definește starea,
ploaia spală păcatele,
gândurile transformă visul,
visul prevede realitatea.

*

o muzică se-așterne pe cărare,
bătaia vântului apune,
pe gânduri cade o ploaie de petale
și marea toată e în spume.

inima mea e țintuită-n cuie
pe-o cruce din lemn putrezit,
nu mai e sânge și nici lume,
niciun destin nu-i hărăzit.

și dacă un profet trădează
un univers întreg pe veci,
în viața mea, ce mai contează

că toate dalele sunt reci,
că lumea se reinventează,...
că tu, ori ești, ori nu mai ești?


.