Trece aerul verde al dimineții
din care minutele își crapă tencuiala
deslușesc vise modelate pe borduri
multe pensule înmuiate în lumină crudă,
oameni cu pagini albe lipite pe fețe,
le storci concluziile din sunete
sparte brutal în ceafă
șoptesc saluturi cu teamă
o Fugă ar spăla efortul clavecinului,
cu apa cântată a norilor.
Mintea nu s-a trezit,
în liniște,
gândurile necenzurate fac cale-ntoarsă
au domiciliul permanent un refren,
lecție învățată cu metronom.
O poartă se deschide larg:
trece aerul verde al dimineții.