Eu cu talpa-mi pe pamant
nu sunt vant,
nu sunt cuvant.
Forma dura a lui sunt,
nu ma stiu in amanunt.
Nimeresc mereu cu gandul
printre timpi ce-si schimba randul.
Si sa ma vezi intrupandul
pe alean si-n os zburandul.
Sa mai tac si sa mai zac,
iar sa plec sau iar sa plac,
aducandu-ma aminte
eu pe mine din cuvinte,
si din chiote intinse
pe decoruri epocale
aurite,poleite in frumos-albastra zare.
M-am recunoscut prin vise,
dupa niste vorbe goale...