mai ales vinerea când ieși pe o ușă oarecare
faci pe negândite două cruci
te nedumirește gestul tău țâșnit ca o apă

pe scări - încă sub uimire - ignori urma pe
asfalt
se deschid câteva ferestre luminile
par mai intense
ochii de dincolo veghează
fiecare moarte a morților tăi
astăzi știi ce nume ar purta dar treci peste

treci

cobori pe stradă fără gânduri
o contemplare a formelor pe care le ia viața
înaintea ta
în urmă

deschizi altă ușă casa are un aer neobișnuit
o pisică vărgată s-a așezat în centrul ei
- cum a știut să se așeze exact acolo
cum a știut pe ce fereastră să intre
și în ce zi anume? -
a știut că în urmă cu câteva ore simțeai
în inimă inima fiecărui om
care a stat în cameră
un suflu alb prin care a trecut
de câte ori elibera un cuvânt
și se vorbea se vorbea
despre începuturile vieții se vorbea
despre ochii deschiși înainte de strigăt

pisica se simte prinsă în capcană
o eliberezi
îi arăți drumul înapoi

îți spui că teama ei
e un prilej bun să stai în loc să te întrebi
de ce ai făcut pe negândite crucile
de ce zidul își desprindea oamenii
de ce locul fiecăruia era în altă parte
în cu totul alt centru