am vorbit cu mama azi-noapte.

„alo! alo!”, a spus și-apoi m-a ascultat
într-o tăcere metalică.

i-am povestit înfrigurat ultimii treizeci de ani
fără ea ca și cînd ar fi fost o sărbătoare continuă
și fiecare înfrîngere o invitație la bal.

„alo! alo!” a spus
și-a început să plîngă ca un copil prost. am alinat-o
povestindu-i două fotografii uzate din care o știu
nepoții ei. i-am explicat cum a fost prima zi
de școală. cum am înfiat primul cîine vagabond.
cum mă strîngeau pantofii noi la prima nuntă.

„alo!” a spus și s-a închis.

mamă ai tăi au uitat că locurile de veci
pe pămînt se plătesc o dată la treizeci de ani. sau
n-au numărat anii cu grijă.
bref, nu mai ai loc pe pămînt.

să mă mai suni din senin
chiar dacă telefonul e vechi și legătura proastă.