Dă-mi mâinile tale
să sărut,
să-ți lăcrimez
în palme.
Sunt glasuri
ce aud mereu
cum se vaită
în mizerie și foame.
Ai milă
de cei ce n-au putere
e o lume săracă
ce plânge și cere.
Dă-le și lor
puținul cât așteaptă
doar alții au prea mult
și poate nu le pasă.
Mare îți e
grădina ta
și multe plante
cresc în ea,
dar dacă n-au
puțină apă
se vor usca
precum o cioată.
Nu cer prea mult
doar Tu poți înțelege
că-n astă lume
praful ni se șterge.
Sărmani acei
ce nu sunt cu putință
ce speră încă
în a lor credință.
Le-a mai rămas
un deget să arate
că cerul lor
e încă mai apoape.