mă văd in fața foii albe și în loc de nesiguranță
teamă și anxietate
mă simt singur... singur într-o mare de cuvinte nealese
de unde totuși te-am ales pe tine, pe mine, pe noi
și nici măcar nu am simțit din nou mirosul de lumânare parfumată
nici de ars, nici urmă de esență creatoare
nici măcar acel big bang

ți-am văzut lacrimile în ochi
pe obraz, în suflet
ți-am văzut întunericul ce se ascundea în ochii umezi
te-am văzut cum te agățai cu unghiile murdare
de furie, tristețe, răzbunare, respingere, repulsie, lăcomie
dar cel mai mult te agățai de mine
lăsându-mi urme gravate în brațele cărora te aruncai mereu

ți-ai trecut mâinile prin păr
asemenea unei mâini sângerânde scrijelind un mesaj
pe cărămidă, piele sau pe retina
unui amar petrecut demult
mult prea adânc să fie acoperit
de regret

așa mi-ai venit aseară și mi-ai spus te iubesc
cu aceeași voce
cu aceiași ochi
dar cu alte unghii pline de căldură
pline de fericire, bucurie, extaz, siguranță și încredere
doar că ești cu mine, doar că sunt cu tine