Muream încet la răsărit
printre valuri de alge …
printre valuri de roci …
printre clepsidre de scoici sfărâmate,
ce-mi cântau resemnate
destinul prefacerii lor în bob de nisip.


Iar bobul dansa nebunește
Râzându-și în chin disperarea
De secole rând așteptându-și
La-ntânlirea cu marea.


Dar când sarutul să-l dea, obosit
și-nsetat de-atât-așteptare,
Un talaz maniac, l-a izbit,
Aruncându-l în soare.


Þinând în palmă un bob de nisip,
muream acum încet la răsărit
sperînd la apus, amândoi să renaștem
el, într-o mare salmastră…
eu, într-o lume albastră…