toate podurile orașului
ascund în scheletul lor
o epifanie

dincolo de ele
lumea are întotdeauna
altă față
fardată în culori
inexistente

apusuri implacabile
trec peste noi
într-o enumerare tăcută
a clipelor de la marginea drumurilor
atât de frumos numite de oameni
copaci

ca pe un laudanum
sorbim aerul ce le întretaie
întru atingerea unei seninătăți
pe care fiecare din noi
o simțim ca pe o reînviere

în toate podurile din oraș
există o renunțare la sine
abia perceptibilă
în goana
mașinii