Mă-nfășor în arca lui moebius
din lăuntru-n afară continuu
diamantul taie sunete-n carne,
urmele tale își iau zborul.

Nici o armură nu-mi este pe măsură
în supermarket azi vânzătorul mi-a șoptit:
pentru că ai o sabie înfiptă în piept!

La început am râs nu l-am crezut
am scăpat din mână pungile cu vise
cum așa, am strigat, cum așa,
când eu, de când mă știu, sunt cum sunt!

Da, a zâmbit el, și mi-a arătat mânerul aurit
ușor ieșit în afară,
iată de ce mă dureau mângâierile
și tot ce atingeam cu inima sângera.

Mâinile tale pâlpâiau în noapte,
cauterizau lacrima.