Noroi și sânge aburind;
pământ și apă, foc...

Nu pot să văd cum curge vinul
să-mbete pietrele din vad...

Roșul abstract și-așteaptă timpul,
să umple lingura de lemn
și să hrănească ființa udă
a cerului cu sol împreunat.

Totul se leagă:
apă și pământ,
și gând, și nori...
și păsări, și văzduh...
și sori,
și întuneric...
Lumină caldă și lumină rece
ajung aici etern simbiozând.

Și rău, și bine
-rai și iad-
și-aduc aici și arșița, și visul…
Durerea și plăcerea
-viața, moartea,
nemurirea, neființa-
în vis și în realitate
se contemplă reciproc.

Se completează totul subzistând,
ori în materie ,în suflet, sau în haos;
iar elementele de tot sau de nimic,
în simbioză veșnică se-atrag murind.