la cumpăna dintre a fost e și va fi
mai pune copacul câte un inel
împrejurul trunchiului care dansează cu el
precum cadânele se unduiesc din șolduri
șerpește adormindu-l
ca într-un simulacru de sfânt și păcătos
mesaj în sticlă pentru foste treceri
în care degete se împreună
clipei și vieții aur aducând rotund

când lacrima coboară în bălți oceane mări
inele se desfac în clar de ape
se crapă ochiul cunoașterii și-l clipește
propriului iris perpetuum mobile fără time out
ca un ceas mecanic elevețian
timpul este un cerc

rotunjimea lumii e mai puțin perfectă
ca cea pântecului matern
dintr-un cerc se zămislește natura
iar verigheta unui bărbat
stă așezată în cervicul coloanei infinitului