Cand visele se duc , cad stancile-n prapastii
si ingerii in lacrimi se ascund de teama ,
iubirea-i umbra flacarii din ceara
si-s ielele trezite-n miez de seara ,
cand cad sperantele pe trepte-n jos
vad ramurile vremii albind de spaima
emotiile-s rastignite pe stalpi de promenada
si gandurile albe din patimi stau sa cada
cand te-am iubit fara masura ,
pe-un colt de banca-n parcul verde
nici vise , nici sperante nu aveam a pierde
caci respiram din aer doar placere...

erai mireasa mea venita dor si amagire
iar eu , doar umbra visului chemat iubire !