domnisoara,

nu stiu sa scriu, asa ca scrijelesc
pe o tampla de pamant, la capatul unei idei,
la marginea unui elegant rasarit imbacsit
acolo unde nu ma cunosti;
nu mi-au ramas decat ochii tai
in zeama de amintire fugara
si degetele tale printre degetele mele
in dimineata aceea cand am incercat sa inghetam timpul
si sa-i ranjim metamorfozati printre aschii de crom
nu mi-a mai ramas decat un tablou zmangalit de profet
peste aburul corpului tau tencuit in perete de vis

domnisoara,
nu stiu sa scriu
n-ai sa intelegi ca sunt viu