Merg cavalerii nopții să ceară lunii vamă,
Copacii în iluzii, pierd frunzele pe rând,
A mai trecut o vară, s-a mai topit un gând,
Să bem din cupa nopții și nu fi tristă, doamnă!

Pe ulița din suflet mai trece-un dor flămând
Trist căutând un loc unde-ar putea să doarmă,
Din vise desuete gustând ca dintr-o poamă,
Tomnatic pierde-vară el trece fluierând.

Ne plouă în privire, ne plouă și în gând
Cu stropi plesnind de clipe mirosind a toamnă,
Doar dragostea cu vise, licurici în coamă,
Ne-mbrace cu blandete în trupul ei plăpând.

Să amânăm tristețea în nopțile ce vin
Cu nostalgia-n suflet, plângând a poezie
Și spre-a uita de drama naturi-n agonie
O noapte să ne pierdem într-un poem divin