Obisnuiam sa te caut peste tot...
Obisnuiam sa sper ca tu vei fi acolo...
Obisnuiam sa caut.... sa cersesc
Doar o privire,
Si-mi era de-ajuns.
Un zambest ar fi fost prea mult...
Obisnuiam sa plang,
Obisnuiam sa rad...
Sufletul meu se zbuciuma intr-una,
Incerca sa iasa...
Ar fi zburat la tine
Daca l-ai fi chemat...
Dar nu ai facut-o.
Inima-mi era zdrobita,
Razboiul il castigase deja ratiunea.
Ea mi-a fost fidela mereu... si asa a ramas...
Inima, imbatata de atatea iluzii
M-a inselat.
M-a inselat intr-un mod cumplit
Si a reusit
Sa omoare incet
Ultimele nostalgii ale copilariei...
Inima m-a tradat in cel mai crud mod,
M-a pacalit ca va fi bine
Si a taiat in carne vie...
M-a taiat incet...
In fiecare zi,
Pana cand nu a mai fost sange sa curga,
Nu au mai fost lacrimi...
Am ramas doar eu, rece si uscata.
Dar mi-a mai ramas ceva: zambetul.
Zambetul acesta care m-a salvat...
M-a salvat de la dezintegrare, m-a salvat de la moarte...
Iar acum, ranile s-au uscat,
Ochii si-au recapatat lumina,
Iar inima , speranta...